canada goose jacke parajumpers ugo parajumpers jas ugo canada goose uk moncler outlet

Peşterile din zona Nucu-Alunis, situata in comuna Bozioru, reprezinta cel mai important complex de vestigii rupestre din Muntii Buzaului. Din acest complex fac parte pesterile:

 Alunis

Complexul Rupestru din Alunis consta din biserica, doua chilii sapate in stanca si inca 5 nedatabile, din care 3 neterminate, una astupata cu bolovani si alta pe culme pentru strajuire. Conform scurtului istoric al bisericii, aceasta a avut si are hramul "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul" si este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult crestine de pe teritoriul Romaniei, datand din anul 1274, fiind una dintre putinele biserici cu aceasta vechime in care se mai savarsesc sfintele slujbe. La intrarea in biserica, exista un pridvor de lemn din 1825, apoi naosul si altarul care sunt sapate in stanca, cu tavan boltit, despartite de doi pilastri. Pe unul scrie cu chirilice "Ma(teio) leat 7056" (1548). Pe peretele nordic al altarului, alta inscriptie in paleoslava, din care s-au descifrat doar numele ctitorilor legendari Simion si Vlad si al ieromonahului Daniil. Potrivit legendei, biserica a fost sapata in stanca de doi ciobani, Vlad si Simion, care-si pasteau turmele prin aceste locuri. Zice-se ca unul dintre ciobani a auzit in timpul somnului un glas care il indemna sa sape in stanca, deoarece va afla icoana Sfintei Fecioare Maria. Om credincios, ciobanul a facut intocmai si a gasit, intr-adevar, icoana. Acest fapt l-a determinat sa sape incaperea bisericii, impreuna cu celalalt cioban si cu ajutorul nemijlocit al satenilor. Atestarile documentare, dateaza din Evul Mediu si constau in danii, litigii si acte comerciale.. De-a dreapta si de-a stanga bisericii se afla trei incaperi, sapate de asemenea in stanca; ele au servit drept chilii pentru calugarii schitului. Biserica sapata in piatra, are forma de nava, cu tavan boltit. Absida altarului este mica, prevazuta cu Sfanta Masa, Proscomidiar, firide pentru vase cultice, precum si cu fereastra. Si naosul are fereastra, pentru iluminarea stranei cantaretului si pentru aerisire. Dimensiunile bisericii din piatra sunt: 8,80 m lungime, 4 m latime si 2,80 inaltime. Dupa anul 1871 locasul de cult a devenit biserica parohiala, dupa cum il regasim si in prezent.

 

 


 

Agatonul Vechi (Daramatura)

Despartit de o vale larga si abrupta, pe versantul de vis-a-vis gasim AGATONUL VECHI sau Daramatura. Coborarea este anevoiasa, de aceea se recomanda precautie.

Agatonul a fost una din cele 3 mânăstiri înfrăţite cărora în 1587 Mihnea Turcitul le-a dat moşia din jur, care “a fost moşie întreagă şi necurăţată, ci au curăţat-o călugării cu securile, cu foc şi cu multă trudă”.

Arheologii spun că bisericuţa a fost săpată în sec. al XIII-lea. În sec. al XV-lea monahul Agaton face din schit o chinovie, viaţa de  obşte neînlăturând total schimnicia, isihasmul, “nevoinţa în peşteri, pietre şi strâmtori”.  La 1524 sunt amintite toponimele Vf. şi Crucea lui Agaton, unde moşnenii se învecinau cu schiturile. Monahul trecuse de mult în lumea drepţilor, dacă locurile purtau deja numele lui. Schitul a fost distrus în 1596; refăcut de ctitori mai modeşti, la începutul sec. al XVIII-lea dispare. Se vizitează intens ruinele lui.

 


 

Agatonul Nou

Agatonul Nou, denumit si Bisericuta, se afla la 5 km de satul Nucu, pe Culmea Spatarului, datand din anul 1580. Acesta a fost sapat in bolovani uriasi de piatra. In prezent, este in ruina deoarece de-a lungul timpului a cazut tavanul, si poate fi confundat cu resturi de stanca aflate acum pe marginea potecii. A fost un schit foarte mic, pe marginea unei prapastii. Agatonul Nou pastreaza podeaua, peretele sudic, o parte din acoperis, altarul si o chilie alaturata. Sub biserica se vede un beci care a fost folosit pe post de ascunzatoare. Lăcașul deține foarte multe înscrisuri, din diferite perioade, printre care un pomelnic în altar, care începe cu numele domnitorului Neagoe Basarab.

Bifand si acest punct din drumetia noastra, coboram inapoi pe cararea pe care am venit aprox.15 min si o parasim, lasandu-ne prin padure spre stanga, catre AGATONUL NOU sau Bisericuta.

Acesta păstrează podeaua, peretele sudic, o parte din acoperiş, altarul şi o chilie alăturată. Altarul are 2 pomelnice săpate în piatră. Primul, în slavonă, e din sec. al XVI-lea, amintind numele lui Neagoe Basarab, al arhiepiscopului de Buzău Dositei (necunoscut din altă sursă), al monahiei Teodora şi al monahului Agaton. Sub biserică se vede un beci-ascunzătoare, în care încape o persoană; el era mascat de o stâncă. Aici, spune legenda, s-a găsit o comoară, probabil, odoarele aşezământului. Iată relatarea lui Aricescu: ”Pe la finele domniei lui Bibescu detronat/ Vizitară astă grotă trei boieri de la Focşani./ Trei zile după aceea, trecând p-aici doi ciobani,/ Un loc gol găsiră-n piatră, locul unei mari comori,/ Ridica-tă, se-nţelege, de-acei boieri călători”.

 

Bucataria

Bucătăria se afla la 7 km nord de satul Nucu, pe versantul de nord-vest al Culmii Crucea Spătarului, datând din secolul XVI.In prezent, aceasta este în ruină si nu are amenajări.

 

Pestera lui Dionisie Torcatorul

Peștera lui Dionisie Torcătorul se afla la 3 km de satul Nucu, sub Crucea Spătarului, datând din secolele IV-V.Pestera nu are amenajări si este o chilie sapata in piatra ce tinea loc de adapost si de rugaciune neincetata pentru calugarul Dionisie. Dionisie a fost unul dintre cei mai renumiți sihaștrii din zonă, cunoscut şi sub numele de Dionisie Torcătorul, deoarece îşi câștiga existenţa din torsul lânii, a trăit 30 de ani într-o chilie săpată în stâncă, la care se ajungea doar cu o scară de lemn, fiind la 4 m deasupra solului.

Treci noroiul de la baza stâncii, străbaţi poiana cu bolovani şi pe cealaltă culme  vezi PEŞTERA LUI DIONISIE TORCĂTORUL  Pintenul terminal îngoropat în pământ şi bolovani seamănă de departe cu un cap de om. Este un martor (trovant) de eroziune sarmatică, având în vârf intrarea şi ferestrele acestui adăpost din sec. III-IV. Spre a ajunge în “buncărul” lui Dionisie nu cobori, ci urci cu scara care se putea ridica. Are vizibilitate asupra Văii Bordeiului, şi putând fi un altar audian. Amenajarea ca locuinţă (chilie) de schimnic este altă etapă de locuire, când tavanul şi pereţii au fost lutuiţi. Are lăcaşuri pentru fixat patul, masa şi un război de ţesut vertical. În altă etapă i s-a săpat spre nord un altar, iar lângă stâncile de jos s-au ridicat chilii de lemn. Dionisie, care i-a dat numele, a locuit-o în sec. al XIX-lea; priceput la tors şi ţesut, s-a retras şi a murit la Schitul Cheia. Stâncile din jur sunt arealul ideal şi exclusiv pentru garofiţa de stâncă, plantă ocrotită. O prăbuşire, ca un horn, te lasă să vezi jos iarba de la 15-20 m.

 

Fundatura

Fundătura se afla la 2 km de satul Nucu, la poalele culmii Crucea Spătarului, în pădure si nu are amenajări.

Fostul schit Fundătura se află dincolo de izvor, pe un intrând împădurit, sub Crucea Spătarului şi Vf. Ţurţudui (984 m), de unde pare a fi căzut stânca în care a fost scobită bisericuţa lui. Este o singură încăpere cu 3 ferestre şi 2 strane ca scăunelele, terminată cu un tip arhaic de altar, ca la Agaton, dar fără perete despărţitor. Afară se văd urmele  grinzilor ce susţineau acoperişul care proteja un pridvor la intrare. Schit de pustnici, este atestat abia în sec. al XVII-lea. Înfrăţit cu Găvanele prin administraţie, beneficiază  ambele de mile domneşti. Între 1781-1783, după nişte judecăţi, rezultă că “în hotarul Scăeni au fost şi 12 biserici schituleţe, care fiecare stăpânea câte un petic de loc împrejur”. Distruse cam toate, episcopul cerea Divanului “să să dea şi celelante ocoale tot la  schit Fundătura”. Mihail Şuţu adună în 1791 călugării la Găvanele, iar la Fundătura se strâng maici. Numărul lor crescând la 12, biserica e mărită prin adăugarea părţii de lemn în 1812. Este chinovie de maici până în 1825, când maicile se mută la Sf. Gheor- ghe, iar aici vin călugări bătrâni ce “să hrănesc tot din schitul Găvanile”. În 1846 biseri- ca e reparată şi pictată. Tâmpla de atunci se păstrează în biserica Nucu. Schitul este desfiinţat la secularizare. În 1871 îl vizitează C.D.Aricescu, iar în 1890 prof. B.Iorgulescu  vede aici un trunchi de fag cu 12 scobituri ca străchinile – “trapeza” schimnicilor.

De aici, urmam drumul forestier care coboara si ne scoate in Poiana Vornici.  Locul fostului schit Vornici este marcat de  câţiva nuci falnici. Istoria lui este ilustrativă pentru fărâmiţarea proprietăţii mânăstireşti, cotropirea şi risipirea ei de către moşneni (ceata Minciuneştilor). Pretextând că moşii lor au fost ctitori, ei încep a-l prăda.  Deşi schit mic, 1-3 călugări, în 1765 îşi ridică biserica de lemn Vovidenia.  Conflictul cu Minciuneştii îi e fatal, ruinându-l şi risipind “călugăraşii”. Biserica  dăinuia la începutul sec. al XIX-lea, între 1832-1835 preotul Gheorghe Marin zis Ghinea reuşind să o mute în Nucu. La secularizare livada şi fâneaţa Vornicilor, după preluarea de către Sf. Gheorghe, devin ale statului. În 1865 sunt împroprietărite 20 de familii de clăcaşi cu 50 ha. Căminele de casă au fost atribuite mai jos de schit, satul mutându-se spre vale, pe actuala locatie.

Continuam coborarea “pe-un picior de plai…” pasuni, livezi si fanete ale localnicilor si ne reintoarcem in satul Nucu, locul de plecare.

 

Fundul Pesterii (Pestera)

Fundul Peșterii este situata la 2 km vest de localitatea Nucu şi la 150 m de Peștera lui “Dionisie Torcătorul”, datează din epoca bronzului, Hollstatt. Pestera nu are amenajări, iar pe pereții de piatră sunt niste inscrieri care par a descrie lupta despre care se povesteste in legende. In prezent grota este inchisa, fiind declarata sit arheologic.

PEŞTERA de numita si Fundul Pesterii se găseşte pe a doua vale de la izvor. A fost folosită ca locuinţă şi lăcaş cu funcţii magico-religioase în preistorie. Pereţii sunt o “adevărată arhivă istorică şi de artă” datorită reprezentărilor de pe ei. Tehnica folosită este incizia, zgârierea pe perete a figurii, obiectului sau simbolului. Grafitele redau arme: vârfuri de lănci, de săgeţi (suli- ţe) cu sau fără tijă (coada de lemn), pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre  preistorice, cu similitudini în ţară (Basarabi, Clisura Dunării) sau în străinătate (Spania, Franţa, Italia): arcul cu săgeata gata să plece, pentagrama, mâna dreaptă, diverse figuri  antropomorfe, unghiuri, triunghiuri, alte figuri geometrice, scara cu trepte în x, litera H cu braţele unite în x, pomi etc. Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au su- prapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau chirilice, ani etc. Rezultă 3 perioade de locuire: a) sfârşitul bronzului şi începutul epocii fierului (2000-1200 î.H.), când comunităţile culturale buzoiene de tip Monteoru şi cele din ves- tul Europei practicau cultul armelor, ca ecou al progreselor metalurgiei şi al încrederii omului cu armă în forţa sa; b) Hallsttat-ul târziu, sfârşitul primei vârste a fierului (sec. VI-IV î.H.), mânuitorii pumnalelor akinakes fiind geto-dacii; c) epoca feudală (sec. XIII-XIX), incizii făcute de călugări sihaştri şi, din sec. al XVII-lea, de închinătorii  schitului rupestru Profiru amenajat aici. Doar enumerarea perioadelor evidenţiază o impresionantă continuitate de locuire şi face din Peştera un monument excepţional. Ea, susţin istoricii şi teologii, arată că “unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică”, formând “o zonă sacră”, unde se adorau armele, apa şi soarele. Ulterior au devenit “patria” asceţilor geto-daci, care în “epoca martirilor” le-au cedat “misionarilor veniţi din părţile Ciliciei” şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici “cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dacia Pontică (Dobrogea)”.

La momentul actual, aceasta locatie a fost inchisa cu gratii metalice, de catre Muzeul Judetean de Istorie Buzau, intrucat peretii au faost vandalizati de persoane necunoscute.

 

Ghereta

Ghereta se afla la 7 km de satul Nucu, pe versantul de nord al înălțimii Piatra Șoimului, datând din secolele XVI-XVII.Aceasta  este în ruină si nu are amenajări.

 

Pestera lui Iosif

Peștera lui Iosif se afla la 3 km de satul Nucu, pe Valea Bordeiului, în vârful ramificației dinspre Crucea Spătarului, datând din secolele III-IV d.Hr. Sapata intr-o stanca uriasa, in mijlcul padurii, se conserva ca la inceput, cu intrarea in trepte precis taiata. Dispusa pe directia Nord-Sud, are la mijloc o usoara gatuire, explicabila prin compartimentarea initiala in doua incaperi sau prin saparea in doua etape. Pentru protejarea intrarii si a ferestrei impotriva scurgerilor de pe stanca s-au sapat santuri in arc frant (bolta gotica). Deasupra intrarii este incizat un peste, simbol paleo-crestin. Aceasta  peștera este, de fapt, o bisericuță, cu pronaos şi altar, şi a fost folosită până pe la 1871. In prezent, nu este în funcțiune şi nu are amenajări.

Cea mai impozantă dintre bisericuţele în piatră de la Nucu. Săpată într-o stâncă uriaşă, se conservă ca la început, cu intrarea în trepte précis tăiată. Dispusă S-N, are la mijloc o uşoară  gâtuire explicabilă prin compartimentare iniţială în 2 încăperi sau prin săparea în 2 etape. Pentru “îndulcirea” condiţiilor de locuit, a fost duşumită, şi pereţii lutuiţi. Fumul din prima încăpere ieşea pe un horn ingenios. A doua încăpere (bisericuţa) are altarul spre nord, cu nişele cunoscute şi lăcaş pentru icoana hramului. La mijloc, o fereastră. Pentru protejarea intrării şi ferestrei împotriva scurgerilor de pe stâncă s-au săpat şanţuri în arc frânt (bolta gotică, sec. al XIV-lea). Deasupra intrării este incizat un  peşte, simbol paleocreştin. I s-a adău- gat un pridvor de lemn. Urmele grinzilor acoperişului îngropat în stâncă au lăsat în peretele înclinat un desen perfect simetric. Totul arată că aici a fost o însemnată bisericuţă, probabil cea a mânăstirii Ioan Bogoslov. Datarea aşezării în sec. III-IV este unanimă. Iosif era confesor la mânăstirea Sf. Gheorghe. Despre el C.D.Aricescu a lansat unele legende. În faţă se înalţă un brad falnic, catarg al Carpaţilor. În 1871 când Al. Odobescu  vizita zona însoţit de pictorul H.Trenk, în  desenele acestuia bradul apare cât un mijloc  de haiduc. Întrecându-se, pe verticală, cu stânca şi câştigând disputa, bradul lui Trenk înfruntă vremea şi cheamă. La întoarcere, ieşi din pădure pe la Ciuciurul Puturos, perechea celui de sub Martirea, treci gârla şi ieşi la drumul de căruţe, urmand traseul de intorcere in sat.